Incendiu

Incendiu

Incendiu : proces de ardere caracterizat prin emisie de căldură şi efluenţi ai incendiului şi de obicei însoţit de fum, flăcări, incandescenţă sau o combinaţie a acestora. Incendiu : ardere (necontrolată) autoîntreţinută care nu a fost deliberat organizată pentru a produce efecte utile şi a cărei propagare în timp şi spaţiu nu este limitată

Foc : ardere autoîntreţinută care este deliberat organizată pentru a produce efecte utile şi a cărei propagare în timp şi spaţiu este limitată.

Dat fiind diferenţele faţă de termenul foc care se referă la o ardere organizată şi controlată s-au impus termenii „securitate la incendiu” şi nu „siguranţă la foc”, deoarece cerinţele de protecţie ale construcţiei se referă la incendiu, ca eveniment neprevăzut, accident (la fel cum utilizăm termenul de „risc de incendiu”), dar se folosesc termeni cum ar fi „rezistenţă la foc” sau „reacţie la foc” deoarece se referă la caracteristici ale produselor pentru construcţii determinate în laborator în condiţiile unui foc standardizat, perfect controlat. Prin urmare, incendiul este un proces complex de ardere, cu evoluţie nedeterminată, incluzând şi alte fenomene de natură fizică şi chimică (transfer de căldură, formarea flăcărilor, schimbul de gaze cu mediul înconjurător, transformări structurale produse în materialele de construcţie şi elementele de rezistenţă etc).

Pentru definirea noţiunii de incendiu sunt necesare următoarele elemente:
– existenţa substanţelor şi/sau materialelor combustibile şi acţiunea unei surse de aprindere;
– iniţierea şi dezvoltarea necontrolată în spaţiu şi în timp a procesului de ardere;
– necesitatea unei intervenţii organizate în scopul întreruperii şi lichidării procesului de ardere.

Prin urmare, nu orice ardere constituie un incendiu. De exemplu, nu sunt incendii, arderea produselor în cuptoare sau alte instalaţii similar, arderea sub control a gunoaielor, ierburilor ş.a.

Clase de incendii

clasa A – incendii de materiale solide, în general de natură organică, a căror combustie are loc în mod normal cu formare de jar. Exemple: lemn, hârtie, materiale textile, rumeguş, piele, produse din cauciuc, materiale plastice care nu se topesc la căldură ş.a.:

clasa B – incendii de lichide sau de solide lichifiabile.
Exemple: benzină, petrol, alcooli, toluen, lacuri, vopsele, uleiuri, gudroane, ceară, parafină, materiale plastice care se topesc uşor etc;

clasa C – incendii de gaze.
Exemple: hidrogen, metan, acetilenă, butan, gaz de sondă etc;

clasa D – incendii de metale.
Exemple: sodiu, potasiu, aluminiu, litiu, magneziu, zinc, titan etc.

clasa E – incendii care implică riscuri de natura electrică

clasa F– incendii care implică medii de gătit (uleiuri si grăsimi vegetale sau animale) în aparate pentru gătit
Apariţia focarului iniţial. Este faza în care, datorită unor împrejurări favorabile sunt puse în contact materialul combustibil cu sursa de aprindere, a cărei energie, acumulată în timpul perioadei de contact, duce la iniţierea incendiului.

Faza de ardere lentă

Această fază are o durată extrem de variată. Absentă în numeroase cazuri, ea poate dura câteva minute, câteva ore şi, în unele situaţii, chiar zile şi săptămâni (de exemplu în interiorul balotilor de bumbac). Aria de ardere este limitată strict la zona focarului iniţial. Din descompunerea materialelor se degajă gaze care se acumulează în atmosfera ambiantă şi formează cu aerul un amestec combustibil, care poate fi aprins de flăcări, precum şi gudroane, care ajung în zonele încă neatinse de flăcări. Durata acestei faze depinde de natura, cantitatea şi modul de distribuţie a materialelor combustibile în incintă, de dimensiunea şi amplasarea surselor de aprindere şi de cantitatea de căldura transferată de la acestea.

După aprinderea materialului combustibil şi după ce arderea devine stabilă, pot fi evidenţiate trei posibilităţi de evoluţie a incendiului:
– incendiu local-dacă materialul combustibil este izolat, fără punţi de combustibil către alte zone cu materiale aprinzibile;
– ardere cu viteză mică sau autostingere-dacă ventilaţia este insuficientă;
– evoluţia spre faza următoare-faza de dezvoltare a incendiului, când există suficiente combustibil, iar cantitatea de aer permite propagarea incendiului în toată incinta.

Faza de dezvoltare a incendiului

În această fază arderea se propagă la materialele combustibile învecinate cu focarul, având aerul necesar în cantităţi suficiente. Propagarea flăcării Ia materialele învecinate focarului depinde de proprietăţile materialului care arde şi de cele ale materialelor din apropiere, deci de conţinutul incintei (materiale şi viteza lor de ardere) şi de sarcina termică.

Faza incendiului generalizat

După producerea fenomenului de flash-over, arderea devine generalizată. Suprafeţele expuse ale tuturor materialelor combustibile din incintă încep să ardă. Fluxul de căldură generat prin ardere atinge maximul, ca urmare se ating temperaturi înalte, ce pot ajunge la 1100°C.

Faza de regresie

În cursul acestei faze, temperatura încetează să mai crească, apoi începe să scadă, datorită epuizării combustibilului. Flăcările se atenuează mult, după care dispar fiind înlocuite treptat de jar şi cenuşă.
Importanţa acestei perioade nu trebuie subestimată din punct de vedere al măsurilor de siguranţă. Temperatura scade, dar nu brusc, rămânând mult timp foarte ridicată şi acţiunea ei distructivă asupra structurilor nu poate fi neglijată. Uneori chiar în această fază incendiul se transmite clădirilor sau încăperilor vecine, obstacolul reprezentat de pereţi sau panouri nemairezistând în timp.